Uniunea Independentă a Ziariştilor din Voivodina,
Novi Sad,
17. 06. 2005. la 18.00 h
Au participat:
Dragan Bosiljkić, şeful Departamentului pentru privatizarea mediilor al Agenţiei Privatizării
Slobodan Đorić, membru în Consiliul Agenţiei republicane pentru radiodifuziune
Dragan Milanović Pilac, Sindicatul "Nezavisnost"
Dinko Gruhonjić, preşedintele Uniunii Independente a Ziariştilor din Voivodina
Dragan Bosiljkić:
Privatizarea mediilor scrise este definită prin Legea informării publice care, ce-i drept, nu defineşte explicit obligaţia de privatizare a mediilor scrise, în schimb, stabileşte termenul în care mediile de stat şi cele publice încetează să funcţioneze. După cum ştiţi, acest termen de 22 aprilie a expirat, iar mediile scrise continuă să funcţioneze într-un fel de vacuum juridic. Imediat trebuie să mă distanţez şi să spun că nimeni dintre cei prezenţi aici nu este responsabil pentru acest lucru, având în vedere faptul că presa scrisă, al cărei fondator sunt autoguvernările locale, este, de fapt – mediu de stat, respectiv proprietatea republicii Serbia. Iniţiativa privatizării lor trebuia să pornească de la ministerul republican de resort – Ministerul Culturii Republicii Serbia. Însă, până în aprilie, cu două săptămâni înainte de a expira termenul de privatizare, acest minister nu s-a pronunţat pe această temă. Abia atunci s-a iniţiat prelungirea acestui termen.
Între timp, Agenţia Privatizării şi Ministerul Economiei, au avut o întâlnire cu Ministerul Culturii. S-a căzut de comun acord că, indiferent de vacuumul juridic în care funcţionează presa scrisă, Agenţia şi Ministerul Economiei să iniţieze privatizarea mediilor scrise de proprietate publică şi de stat. Aceasta nu se referă la mediile mixte, adică la mediile electronice care au şi ediţii tipărite. Din această cauză, acum putem spune că nu mai există obstacole procedurale în ceea ce priveşte privatizarea presei scrise. Având în vedere faptul că nu există un registru unic al mediilor, oficial, de stat, de la care am putea obţine datele necesare, Agenţia privatizării se află acum în proces de identificare a presei scrise pe teren. Aceste date le colectăm prin intermediul oficiilor noastre regionale din Novi sad, Kragujevac, Kraljevo şi Niš. De asemenea, cu sprijinul autoguvernărilor locale cărora ne-am adresat cu o scrisoare circulară. Unele ne-au răspuns, mai multe nu, însă cel mai important este că procesul a început!
Trebuie menţionat că pentru privatizarea presei scrise, precum şi a celei electronice, este necesar avizul Guvernului Serbiei, fiind vorba de medii în proprietatea statului. Acest lucru face procedura mai complicată. Săptămâna trecută, la şedinţa Guvernului “a trecut” avizul pentru privatizarea primelor patru medii scrise – este vorba de: “Vocea comunei” din Apatin, “Cula Vârşeţului” din Vârşeţ, "Knjaževac" din Knjaževac şi “Vorba noastră” din Leskovac. Acestea sunt, practic, primele întreprinderi publice informative care încep privatizarea, iar noi aşteptăm să înceapă în curând iniţiativa pentru privatizarea a încă aproximativ zece medii.
Agenţia Privatizării se află într-o situaţie nu prea favorabilă, deoarece înainte de a începe procesul privatizării, trebuie să primim avizul autoguvernării locale şi al ministerului de resort (al culturii). Probabil că se va pune o întrebare absolut logică: ce se întâmplă dacă autoguvernarea locală nu dă acel aviz necesar. Datoria noastră este să-l cerem, însă dacă ei refuză să-l dea, vom fi nevoiţi să pornim prin automatism iniţiativa de privatizare, cu şi fără avizul lor, din cauza termenului prevăzut pentru privatizare.
În ceea ce priveşte mediile electronice, ştim cu toţii că privatizarea lor este definită prin Legea radiodifuziunii. Adică, Legea radiodifuziunii defineşte modul şi procesul de privatizare ale mediilor electronice, însă se mai spune că deciziile şi regulile mai concrete se definesc printr-un regulament, care trebuie să fie elaborat de ministerul de resort, în acest caz de Ministerul Culturii. Aici am avut o problemă, fiindcă fosta componenţă a Ministerului Culturii din Guvernul Serbiei, după propria sa declaraţie, nu a recunoscut această obligaţie în respectivul articol al legii, considerând că pentru acel regulament este competent Ministerul Economiei. Astfel, lucrurile s-au prelungit, pe urmă au venit noile alegeri, apoi şi noua componenţă în Ministerul Culturii… Toate astea au durat mult, ca apoi să publice o versiune a regulamentului care nu s-a putut aplica deloc, din aspectul procedurii de privatizare! Pur şi simplu, nu a fost compatibilă cu procedura de privatizare şi, practic, ne-a împedicat să intrăm în procesul privatizării. Problema a fost camuflată, mai întâi, prin faptul că prin acel regulament s-a definit că obiectul privatizării îl pot constitui numai acele medii a căror activitate este în concordanţă cu Legea radiodifuziunii, ceea ce, practic, înseamnă că privatizarea ar putea s-o înceapă doar mediile care au obţinut frecvenţa la tenderul pentru frecvenţă, deschis de către Agenţia republicană pentru radio-difuziune (ARR) şi care, deci, funcţionează legal. Având în vedere că, după cum este cunoscut, s-a produs o mare încurcătură prin alegerea membrilor Consiliului ARR – ştiţi cu toţii ce s-a tot întâmplat acolo! – cutremurele politice au provocat starea în care s-a aprelungit la infinit deschiderea tenderului pentru obţinerea frecvenţei. Acestea ne-au şi adus în situaţia în care termenul de privatizare va expira în iulie 2006, deşi conform aprecierilor domnului Slobodan Đorić, tenderul pentru frecvenţă va fi deschis abia la începutul anului 2007. Din această cauză, primul regulament a fost inaplicabil.
Pentru a depăşi această situaţie de impas, Agenţia Privatizării, împreună cu Misiunea OSCE, a început iniţiativa şi a făcut presiune asupra Ministerului Culturii pentru schimbarea cât mai curând a regulamentului. Chiar noi înşişi am elaborat noul proiect al regulamentului. Acum trei luni, am avut prima întâlnire, foarte reuşită, la care au participat reprezentanţii ARR, Ministerului Culturii, Agenţiei Privatizării şi Misiunii OSCE, când a început conlucrarea la noul regulament, care s-a încheiat, practic, în urmă cu două săptămâni, iar săptămâna trecută a fost semnat de ministrul Kojadinović. Aşteptăm să fie publicat cât de curând în Monitorul Oficial, astfel că, după publicarea lui, Agenţia Privatizării să poată începe privatizarea mediilor electronice.
Noul regulament prevede posibilitatea privatizării mediilor electronice fără obţinerea frecvenţei. Agenţia Privatizării consideră că această decizie oferă şanse mediilor locale care sunt într-o situaţie financiară proastă şi care funcţionează cu echipament învechit, să poată reîmprospăta tehnica şi mijloacele lor cu capital proaspăt, obţinut prin privatizare, ajungând într-o poziţie mult mai favorabilă înainte de a concura la tenderul pentru frecvenţă.
Când este vorba de celelalte decizii, cea mai importantă este aceea prin care se reglementează obligaţia noului proprietar de a continua cel puţin cinci ani producţia şi emiterea, în afară de cei care nu obţin frecvenţa de emitere la tenderul ce urmează: în astfel de situaţii se permite schimbarea activităţii întreprinderii.
(...)
Întrebare din public:
Ce se va întâmpla cu bunurile mediilor? Multe medii au probleme cu spaţiul de activitate?
Dragan Bosiljkić:
Conform cercetărilor lui IREW, 90 la sută din medii, al căror fondator este autoguvernarea locală, nu au proprietate imoboliară proprie, ci ele sunt doar beneficiarii ai imobilelor comunale. Aici există mai multe variante: cel mai bine este dacă, prin înţelegere cu comuna, acea proprietate se transferă asupra mediilor – aceasta va fi o mare stimulare pentru privatizare, adică mediile vor fi mult mai atractive pentru vânzare. Dacă aşa ceva nu este posibil, atunci propun că încheiaţi nişte contracte bune cu comuna pentru închirierea acestor spaţii, pe timp de douăzeci ani, de exemplu, fără recompensă, adică să plătiţi spaţiul prin compensaţia cu spaţiul menit anunţurilor. Fiindcă, conform Legii autoguvernării locale, comuna este datoare să se adreseze cetăţenilor, este datoare să publice anunţuri. Vă recomand, de asemenea, să încheiaţi un contract colectiv bun, fiindcă noul proprietar va fi dator să-l respecte.
Întrebare din public:
Cred că problema frecvenţelor este foarte importantă şi că preţul mediilor electronice va fi cu atât mai mare, cu cât ele obţin frecvenţa înainte de privatizare. Poate că, mai întâi, ar trebui să se obţină frecvenţele şi abia atunci să se intre în procesul privatizării?
Dragan Bosiljkić:
Termenul pentru privatizarea mediilor electronice este iulie 2006. Dar, conform unor aprecieri, tenderul pentru frecvenţe locale va fi deschis abia la sfârşitul anului 2006 sau la începutul anului 2007.
Întrebare din public:
Aceasta înseamnă că se va micşora valoarea mediilor! Căci, cumpărarea mediilor electronice seamănă a cumpărarea mâţei din sac!
Dragan Bosiljkić:
Fiecare dintre medii va atinge preţul său de piaţă şi vă veţi convinge de acest lucru. Nici B92 nu a avut frecvenţă când i s-a privatizat 30 la sută din capital, dar s-a ajuns totuşi la un preţ foarte mare. În general, noi avem medii locale destul de atractive. Avem, de exemplu, TV Kragujevac, care este o televiziune foarte atractivă, avem TV Apolo, la fel, indiferent că nu are frecvenţă, apoi şi Studio B. În acest moment, de fapt, nimeni nu are frecvenţă legală, în afară de RTS. De aceea, mediile fără frecvenţă nu sunt în pierdere faţă de celelalte, adică toţi se află aceeaşi situaţie. Noi considerăm că este mai bine să se privatizeze acum şi prin aceasta să-şi asigure un capital pentru cumpărarea echipamentului, ceea ce va oferi şanse mai mari şi pentru frecvenţă.
Întrebare din public:
Însă, cine va fi un investitor sigur în aceste medii fără frecvenţă?
Dragan Bosiljkić:
Există oare vreo afacere fără risc, să vă întreb şi eu pe dumneavostră!
Slobodan Đorić:
Vorbind la acest punct, dacă mediile electronice să se privatizeze cu sau fără permis, noi, cei din Consiliul Agenţiei republicane pentru radio-difuziune, am fost împotriva posibilităţii de privatizare a posturilor comunale fără permis de frecvenţă, adică fără procedură de concurs. Cel care cumpără, poate să cumpere şi mâţa-n sac dacă vrea. Însă, un post local poate fi mai ieftin, dar şi mai scump. Tocmai din această cauză am propus legislatorului să amâne termenul de privatizare – nu s-o stopeze, fiindcă nu mai există nici un impediment ca ea să înceapă peste câteva zile, din moment ce apare acel regulament în Monitorul Oficial – ci doar să amâne termenul, dintr-un simplu motiv şi anume: Din anul 2002, când s-a adoptat Legea radiodifuziunii, ea n-a prins viaţă nici până astăzi. În ceea ce priveşte emiţătorii, Legea este doar o literă moartă pe hârtie. Deci, dacă deja se întârzie de trei ani, aceasta este şi perioada de amânare a altor termene, deci şi a termenului de privatizare.
Trebuie să spun că dreptul la frecvenţă nu înseamnă numai dreptul la frecvenţă, ci şi autorizaţia de muncă. Iar autorizaţia de muncă include şi spaţiul de acoperire, zona serviciului, piaţa mediatică şi de anunţuri. De asemenea, abia urmează să fie definit dacă, de exemplu, la Novi Sad, vor exista 2 sau 12 posturi de televiziune. Toate aceste lucruri sunt elemente importante pentru business-plan, fiind vorba de date fără de care nici nu e posibilă elaborarea unui business-plan şi evaluarea unui mediu. În afară de acestea, important este şi care vor fi standardele pe care ARR le va stabili pentru emiţători, pentru ca aceştia să poată măcar apărea la tenderul pentru frecvenţe. Dar mai există şi multe alte întrebări, la care, momentan, cumpărătorul nu poate primi nici un răspuns. Considerăm că din această cauză, preţurile mediilor vor fi foarte mici, fiindcă domină o totală incertitudine. Fără autorizaţie, toatel celelalte lucruri nu sunt decât fier vechi.
Obligaţia celui care cumpără un post este ca în următorii cinci ani să menţină programul după concepţia stabilită de acest post înainte de a fi cumpărată, ceea ce este foarte important pentru ziarişti şi, mai ales, pentru reprezentanţii minorităţilor naţionale. Cea de-a doua obligaţie este că, după privatizare, postul să participe la concursul pentru frecvenţă. Însă, este imposibil să-l obligi pe cumpărător să obţină acea frecvenţă. Astfel ajungem în situaţia că acela, care, într-adevăr doreşte să se ocupe cu radiodifuziunea, se va strădui să îndeplinească condiţiile concursului şi să obţină autorizaţia de emitere, în acelaşi timp, cel care cumpără un post din alte motive – are nevoie de clădire sau altceva – se va strădui să nu obţină autorizaţia. Într-o asemenea situaţie, nu va avea posibilitate să respecte obligaţiile. Şi acest lucru este posibil prin lege. Deci, problema este o aventură pentru cineva care va intra în privatizare în asemenea condiţii. Dacă va fi vorba de consorţiul ziariştilor, adică al celor angajaţi, sau al altui concurent care va cumpăra postul respectiv, pe care apoi îl va închide?!
(...)
Dragan Milanović Pilac:
Sindicatele vin întotdeauna la sfârşit, dar ele vorbesc despre lucruri care ar trebui să-i intereseze pe angajaţi şi nu despre lucruri asupra cărora ei nu pot să influenţeze. Ceea ce angajaţii pot face este ca atunci când se ajunge la privatizare, să beneficieze de legea muncii care oferă multe posibilităţi, făcându-i pe patroni să respecte drepturile angajaţilor. Directiva Europeană nr. 2001/23 defineşte drepturile angajaţilor şi obligaţiile patronilor în situaţiile în care se schimbă proprietarul sau statutul întreprinderii, şi aceste lucruri trebuie să le respecte şi legislaţia noastră. Ea a încorporat aceste lucruri în procedura definită de Legea muncii, în art.148 până la 153, prin care se defineşte care sunt lucrurile pe care trebuie să le respecte noul patron faţă de patronul precedent. Dar, este vorba de toate actele generale, mai întâi contractul colectiv. Noul patron trebuie să aplice contractul colectiv timp de un an după privatizare sau până la expirarea termenului prevăzut prin contract. Aceste lucruri sunt importante, fiindcă contractul colectiv prevede, mai întâi, salariul angajaţilor, apoi dreptul lor la orele de muncă etc. Mulţi vor rămâne fără serviciu, iar contractul colectiv poate defini condiţii mai bune pentru cei care devin surplus tehnic.
Foarte important este şi faptul că există şi obligaţia noului patron de a consulta sindicatul reprezentativ şi de a-l informa despre orice schimbare în cadrul întreprinderii, fie vorba de schimbarea statului, de schimbarea organizatorică sau financiară. Iar dacă nu aveţi un sindicat, patronul este dator doar să vă informeze că a făcut aceste lucruri şi atât, aici se încheie obligaţia lui. O şansă istorică este situaţia de acum în care, practic, patronul şi angajaţii se află în acelaşi coş. Din această cauză, recomand actualilor patroni şi ziariştilor – încheiaţi contractul colectiv şi, întrucât nu aveţi un sindicat, iniţiaţi înfiinţarea lui. Înfiinţaţi un sindicat reprezentativ în firma dumneavoastră şi astfel, cel puţin un an, veţi fi protejaţi şi veţi putea să vă acomodaţi noilor taicuni care – trebuie s-o ştiţi – nu vor avea nici o milă faţă de dvs. Dacă nu aveţi aşa ceva, în clipa în care vine noul patron, dvs, nu mai aveţi nici un drept. Iar noul patron desigur că nu va dori să respecte contractul colectiv – asta cel puţin este experienţa pe care noi am avut-o în privatizarea de până acum.
|
