Centrul de Cultură,
Panciova,
27. 05. 2005, 19:30h
AU PARTICIPAT:
prof. dr. Ratko Božović, culturolog
prof. dr. Milenko Perović, profesor de etică la Facultatea de Filosofie din Novi Sad
Dinko Gruhonjić, preşedintele Uniunii Independente a Ziariştilor din Voivodina
Tamara Kaliterna, ziarist şi cercetător al mediilor
Nenad Živković, redactor şef şi responsabil al ziarului "Pančevac"
Dinko Gruhonjić, preşedintele UIZV:
Tamara a făcut, recent, o cercetare pentru o organizaţie nonguvernamentală din Belgrad, pe tema raportului faţă de Kosovo. Tamara, puteţi să ne spuneţi care sunt rezultatele cercetării dvs.?
Tamara Kaliterna, ziarist şi cercetător al mediilor:
În general, în mediile noastre predomină un raport emotiv şi iraţional faţă de tot ceea ce se întâmplă în Kosovo, din partea albaneză, un raport care se mărgineşte cu o ură patologică. Din păcate, cea mai mare impresie asupra mea a lăsat-o faptul că cel pe primul loc într-un astfel de raport este instituţia care este chemată să iubească oamenii şi care, prin definiţie, ar trebui să fie umană, şi este vorba de Biserica Ortodoxă Sârbă. În mediile de aici, albanezii sunt prezentanţi, în exclusivitate, ca oameni răi. Pe de altă parte, toţi oamenii noştri sunt buni şi absolut inocenţi. Viziunea se va schimba, însă, la punctul crimelor de război. Oare ştiţi, de exemplu, că nu de mult, în Kosovo s-au găsit două gropi comune? În titlurile din ziarele noastre aveţi constatarea că este vorba de sârbii ucişi. În textul de sub titlu, însă, scrie clar că s-au găsit trupuri umane şi că abia va urma identificarea lor, că se va constata cum sunt ucişi şi că abia prin investigaţia poliţiei se va descoperi cine i-a ucis. Însă, pentru un cititor leneş care citeşte doar titlul, totul este clar.
(...)
Dinko Gruhonjić:
Domnule Božović, încă pe vremea lui Milošević aţi declarat că în mediile noastre nu există o informaţie clară şi precisă, precum şi nici o dezbatere publică completă despre problemele-cheie ale societăţii noastre. După 5 Octombrie, am aşteptat schimbări în ceea ce priveşte cuvântul public, libertatea mediilor, cultura mediilor. Oare această constatare a dvs. mai este valabilă şi astăzi?
Ratko Božović, culturolog:
Mi se pare că aici, lucrurile rele durează mai mult şi se dezrădăcinează mai greu. Noi avem obiceiul să ne obişnuim cu lucrurile rele, iar apoi le părăsim mai greu. După 5 Octombrie, toţi am aşteptat nişte miracole nemaivăzute. Am crezut că se va întâmpla ceva ce ar fi o incizie radicală, o reconstrucţie completă a sferei mediilor. Curând ne-am dat seama că toţi s-au străduit să ia mediile sub aripa lor: partidele politice, instituţiile... toţi au dorit să-şi înceapă navigaţia prin această cloacă balcanică a noastră prin intermediul mediilor şi împreună cu ele. Trebuie să vă spun sincer: astăzi mă gândesc la toate mediile de informare în aşa fel, încât mă întreb ale cui sunt, al cui este acest ziar, al cui este acel ziarist. Şi acest lucru e grozav, fiindcă ne-am aşteptat ca instituţiile noastre mediatice – cele mai importante instituţii în care se poartă lupta pentru democraţie, care pot fi măsura libertăţii şi democraţiei – să fie independente de partidele politice, de indivizi bogaţi, de diferiţi promotori ai puterii, de “taicuni”, de aceşti monştri ale căror bogăţie nu aveam posibilitatea nici s-o cunoaştem. Nu suntem departe de posibilitatea de a vedea mediile în autonomia lor civilizatorică, de a vedea pe ziarişti ca profesionişti care nu sunt doar aceia care culeg datele, ci intelectuali care creează scala valorilor. Aceasta ar trebui să fie un ziarist. Astfel văd eu ziaristul şi nevoia lui de a căuta adevărul, de a găsi şi cerceta adevărul.
Noi avem nenorocirea să ne întrebăm, pur şi simplu, ce fac ziariştii astăzi. Nu cumva falsifică realitatea?! Nu cumva joacă rolul falsificatorilor realităţii?! Nu cumva ne fac să nu vedem mai bine realitatea noastră? Mi-e teamă că răspunsul la aceste întrebări este afirmativ!
(...)
Dinko Gruhonjić:
Ziaristica, aşa cum am spus, trebuie să stabilească sistemul valorilor într-o societate. Domnule prof. Perović, cum arată scala valorilor pe care o stabilesc astăzi mediile noastre?
Milenko Perović, eticean:
Sunt întru totul de acord cu teza că ziaristul, pur şi simplu, trebuie să fie un om cinstit. Bineînţeles, într-o astfel de societate barbară, pe o asemenea scenă barbară a mediilor, acest lucru nu este deloc simplu. Dimpotrivă, aceasta nu numai că subînţelege riscul profesional şi personal, ci în anumite situaţii, se mărgineşte cu încercarea de sinucidere. Iată în ce măsură sunt periclitate onoarea şi cinstea ca standarde universale.
În fine – dacă trebuie să spun un cuvânt de încurajare – nu se poate aştepta de la medii, nu de la ziaristică, nu de la ziarist să aibă un caracter moral universal şi tăria convingerilor morale, pregătirea de a se ţine de ele cu orice preţ, dacă societatea însăşi a pierdut orice sensibilitate morală. Iar această societate a pierdut-o. Dintre toate nenorocirile care ni s-au întâmplat, care s-au întâmplat în jurul nostru, în noi înşine, cea mai tragică este distrugerea capacităţii oamenilor de a deosebi binele de rău, fiindcă aceasta este o înfrângere cu efect îndelungat, chiar mai îndelungat decât distrugerea radiului. Aceasta vă vor spune toţi eticianii relevanţi pe parcursul a trei mii de ani de tradiţie europeană, aceasta vă vor spune Testamentul Vechi şi cel Nou. Aceasta vă va spune întreaga literatură umanistă – ceea ce îl deosebeşte fundamental pe om de animal este capacitatea de a diferenţia binele de rău. În ultimii douăzeci de ani, această capacitate nu numai că este periclitată, ci este distrusă esenţial. Iar acolo unde se distruge această diferenţiere, unde e chiar periculos să lupţi pentru sensibilitatea capabilă să păstreze acea diferenţiere şi să fie valabilă pe baza acelei diferenţieri – acolo oamenii devin ca animalele, la propriu, iar societatea ca împărăţia animalelor.
(...)
Să fac, mai întâi, o paranteză, şi să spun că au existat şi unele excepţii în mediile noastre, că există oameni, ziarişti extraordinari. În sfârşit, în aceşti douăzeci de ani, nu am fi ştiut tot ce-am ştiut dacă în mediile noastre nu ar fi existat oameni foarte curajoşi. Să nu enumăr acum, fiindcă voi uita pe cineva, însă să amintim "Naša borba". Au existat oameni care ne-au ajutat să aflăm adevărul, indiferent în ce măsură noi suntem capabili să recunoaştem adevărul. Au fost, de fapt, şi oameni cinstiţi, pregătiţi să-şi rişte viaţa lor personală pentru ca adevărul să ajungă la cei care au ţinut la acel adevăr şi au ţinut la acel adevăr au ţinut nu numai pentru cei la care se referă acel adevăr, care, într-un fel sau altul, au fost loviţi de dezastru, ci şi pentru ei înşişi. Fiindcă nici un om înţelept, cinstit şi normal nu este o celulă închisă, în care umanitatea lui nu locuieşte, nici că se confirmă prin el însuşi. Umanitatea subînţelege şi capacitatea de empatie, capacitatea şi puterea de a comunica cun un alt om căutând în el umanitatea, căci numai astfel se stabileşte o comunitate morală, în care oamenii, ca individualităţi, fac punţi de legătură cu alte individualităţi morale şi în care nu le este deloc indiferent ce se întâmplă cu ceilalţi oameni.
Desigur că au existat şi oameni cinstiţi, însă majoritatea nu au fost. Majoritatea mediilor au fost trâmbiţarii prostiei, crimelor, a unei obrăznicii şi minciunii incredibile, care durează şi astăzi. Deci, o bună parte a mediilor a jucat un rol extrem de negativ. Din păcate, la Haga nu se poartă nici un proces împotriva niciunui ziarist, deşi mulţi au meritat-o, mai mult decât acei manechini direcţi ai crimelor pe teren, care din întâmplare, cine ştie din ce rezon, au făcut crime. Căci, animalul primitiv, echipat cu kalaşnikov poate să omoare “n” număr de oameni, iar animalul ziaristic poate să omoare “n număr plus unu”. El întotdeauna poate mai mult, fiindcă câmpul uciderii lui este mult mai larg şi incomparabil mai eficace.
După părerea mea, fără vreun miracol mare, această societate nu va scăpa de această nenorocire.
Dinko Gruhonjić:
Nenade, când cineva pleacă în Vest şi spune că e ziarist, aşa cum mi s-a întâmplat mie, de obicei oamenii îl privesc cu un oarecare respect. Ce înseamnă să fii astăzi ziarist în Serbia, este o ofensă sau o profesie de respect?
Nenad Živković, redactor şef şi responsabil a ziarului "Pančevac":
Unde se limitează spaţiul în care ziaristica nu mai trebuie să pătrundă şi care sunt preţurile pe care fiecare dintre noi, ca ziarist, trebuie să şi le fixeze? De exemplu, trebuie să spun că în ziarele de alaltăieri, am citit cu o mare doză de neîncredere că colegul Miloš Vasić a acceptat Premiul Fundaţiei Karić. Mi-am amintit că în urmă cu câţiva ani, acelaşi premiu l-a primit şi actualul redactor şef şi responsabil al Televiziunii BK – Bojana Lekić. M-am aşteptat ca Vasić să respingă acel premiu, şi să nu spună că îi va completa fondul premiilor pe care le-a obţinut şi că pentru el este o mare onoare că este premiat de cel mai mare taicun sârb şi cel mai bogat om de aici. Fiecare dintre noi poate primi această ştie b în felul lui, însă pe mine, personal, acest lucru m-a descurajat foarte mult, fiindcă tocmai Vasić s-a declarat a fi omul care stă de cealaltă parte a lucrurilor care au adus Serbia în abis în ultimii cincisprezece ani, ca apoi să o şi împingă acolo. Acum văd că lucrurile nu stau chiar aşa şi că fiecare, în branşa noastră, are preţul său. Paguba pe care acest gest al domnului Vasić a provocat-o ziaristicii profesionale, este mult mai mare decât folosul a tot ce-a făcut până acum..
Dinko Gruhonjić:
Pero Luković a întrebuinţat un termen interesant atunci când a vorbit despre tabloidele sârbeşti. A zis că acestea nu sunt tabloide, ci toaletoidele. Diferenţa între tabloidele noastre şi cele străine este că în Vest, puteţi fi pedepsiţi rigoros pentru ceea ce scrieţi, adică există o responsabilitate pentru cuvântul scris. După părerea dvs., de ce s-a ajuns la o tabloidizare atât de mare a presei din Serbia şi de ce ea nu existat în Serbia miloşevicistă?
Ratko Božović:
Haideţi să fim sinceri până la capăt. După 5 Octombrie, pur şi simplu, trebuia făcută lustraţia, nu pentru a băga pe cineva la puşcărie, să-l întemniţezi, ci trebuia să fie marcat ca răufăcător, purtător de activităţi subverzive, egoiste, trădător atât al principiilor profesiunii, cât şi cele ale eticii. Nu, aceasta nu s-a întâmplat, ei sunt din nou aici şi iarăşi fac pe deştepţii, iarăşi ne povestesc povestea lor...
Nu de mult, la întrebarea unui ziarist despre declaraţiile pornografice ale unor vedete şi actriţe, am răspuns că din acestea nu trebuie făcut un miracol, deoarece întreaga noastră societate deja de mult este o casă de prostituţie fără pereţi. Oameni buni, despre asta este vorba! Însă, noi nu avem capacitatea să ne confruntăm cu aceasta. Noi avem un mare defect şi de aceea deseori îl amintesc pe Radomir Konstantinović, care a spus: "Dacă nu-l observi pe monstru, să ştii că şi tu eşti monstru!”. Asta trebuie să ne şoptim la ureche în momentul când încercăm puţin să ne revenim. Să unim puţin forţele raţionale şi ale conştiinţei. Căci omul fără conştiinţă, nu este un om liber, nu există ca om integru, nu există ca întreg omenesc.
|
